Raceala si frigul sunt starile noastre firesti si orice caldura ne pericliteaza cauza si scopul. Amestecati, am incepe sa curgem asemeni unui rau care isi iese din matca inghitind formele. Unii spun ca lumea a evoluat altii ca e mai proasta ca inainte; unii dau vina pe multitudinea intrebarilor ce s-a ridicat in timp si la care nu s-au gasit atat de repede raspunsuri. Avem de ales intre ordine si libertate. Ordinea presupune egalitate si nediferentiere, iar orice toleranta a caracterelor iesite din comun devine un compromis tacut. Libertatea pune sub lumina orice fel de cunoastere, orice fel de cale pe care un individ o poate umbla. Este alegerea fiecaruia pe ce drum o va apuca, contribuind astfel la diversitatea comunitatii. Tot libertatea va separa pe cei in stare de alegeri bune de cei inapti in fata vietii. In cele din urma aceasta departajare se va dovedi utila prin inlaturarea caracterelor slabe ale societatii din propria libertate insusita si nefolosita rational. Rezultatul va fi o masa de oameni apti, puternici, gata de inaintare si diversificati, reusind sa depaseasca stagnarea de pana atunci si sa duca lumea pe culmi ce pareau de neatins.
Asta e un viitor optimist. Dar nu pentru toti. Dumnezeul crestinilor este un dumnezeu al celor slabi. Daca acestia din urma vor renunta la el, cum vor rezista ei oare in fata asprimii acestei vieti? Unde vor gasi speranta cu care s-au obisnuit atata vreme? Unii oameni iubesc slabiciunea si micimea care le-au fost insuflate inca din pruncie. Acestia, fara de un dumenzeu, s-ar stinge curatind pamantul precum cad firele uscate de iarba sub adierea vantului.
Trecand o privire peste virtutile teologice - credinta, nadejdea si dragostea – e lesne de observat ca toate cuprind in intelesurile lor adanci o slabiciune fara margini. In timp ce prima si a doua se raporteaza la divinitate, cautand refugiu, biruinta si mantuire – fapt care da de inteles neputinta umana - , ce-a din urma virtute pare-se a fi una cat se poate de justa. Totul remarcabil pana la iubirea vrasmasului si a celui ce te blastama.
Sunt doua drumuri pe care poti merge cu demnitate. Unul se numeste Ordine, celalalt Haos sau libertate.

“Fiindca esti caldicel, nici rece, nici in clocot, am sa te vars din gura Mea. (Apocalipsa 3,16)




[link] Homo nosce te ipsum




MEMBER OF:



I've been featured by: