Trasura isi croia drum prin padure trecand cu zgomot de fiecare data cand nimerea sub roti crengi uscate sau pietre. Era deja intuneric. Copacii nu ingaduiau sa treaca acele ultime raze ale asfintitului prea mult dorite. Aici nu simteam nici o mangaiere, ci doar asprimea vantului si teama caderii noptii cu intregul ei ritual al lupilor si atator alte fiinte necunoscute noua. Urmaream pe geam siluete umbland printre trunchiurile negre. De undeva dinspre marginile padurii se intindea o ceata rosiatica in lumina careia toti copacii pareau sa se miste odata cu noi.



Eva statea intinsa pe pat cu palma stanga in sus deschisa si putin incordata in asteptarea bratului puternic al unui zburator. Frunzele se loveau intre ele sub adierea vantului, iar luna dadea navala in camera prin fereastra larg deschisa luminand obrazul palid al fetei. N-ar fi greu de imaginat zumzetul atator insecte care se strecura pana la urechea ei facand-o sa-si incrunte sprancenele. Probabil visa ca era una din acele frunze dansand frenetic in lungul ei drum pana la pamant. Cat de tulburator poate fi un astfel de vis in care tu sa te lovesti neputincios de propriul tau trup, dar nu doar de unul, ci zeci sau poate chiar sute.